Licitaţia pentru noul drum de legătură Timişoara – A1 a atras o singură ofertă din partea unei firme italiene

O societate italiană a depus singura ofertă în cadrul licitaţiei pentru stabilirea constructorului pentru drumul de zece kilometri care va lega DN 69 şi autostrada A1, pe noul drum expres, care porneşte de la bifurcaţia spre Sânandrei. Aceasta va fi analizată, iar dacă este declarată „aptă”, firma va avea la dispoziţie doi ani să realizeze investiţia.

Veste excelentă pentru proiectul noului drum de legătură a Timişoarei cu autostrada A1. Marți, 4 august, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului “Proiectare și execuție Drum de legătură autostrada A1 – DN 69”. A fost depusă o singură ofertă, aceasta aparţine italienilor de la Todini Costruzioni Generali SPA.

Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 200 milioane lei, fără TVA, sursa de finanțare fiind POIM 2014 – 2020. Lungimea traseului este de 10 km. Durata contractului este de 24 de luni, din care proiectare – 6 luni, execuție – 18 luni.

Comisia de Evaluare a CNAIR va analiza oferta în conformitate cu prevederile legislației în vigoare în domeniul achizițiilor publice.

În ceea ce priveşte societatea ofertantă, aceasta a fost înfiinţată în anii 50, fiind deţinută în prezent de Prime System KZ, o companie din Kazakhstan care, la rândul ei, aparţine chinezilor de la Zhol Zhondeushi group.  Todini Costruzioni Generali SPA a fost o filială a Salini Impregilo cedată kazahilor în 2016, pentru 50 de milioane de euro.

Conform paginii oficiale a italienilor, aceştia au o serie de lucrări efectuate în Algeria, în Balcanii de Est, dar şi alte proiecte în Belarus, Federaţia Rusă, Moldova sau Bulgaria.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropoliul Banatului

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropoliul Banatului
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropoliul Banatului
Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
În prag de Paști, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre Institutul Regional de Oncologie, care va fi ridicat la Timișoara. Pe lângă specializările clasice, acesta va avea și un centru pentru transplant medular și afereză de celule stem. Conform ministrului, noul Institut ar urma să fie ridicat, ”pe locul clădirii-fantomă”. ”Construim Institutul Regional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem

Top